Un crin curat în stropi de rouă,

Un pic de soare când afară plouă,

Un zâmbet de copil care se joacă,

Un strop de viață peste lumea seacă.

O zână bună într-o junglă deasă,

În toiul iernii, a verii crăiasă,

Parfumul unei flori de tei

Și dragostea, iubirea ei…

Iubirea ei nemuritoare,

Puternică, biruitoare,

Ce iartă, stimulează și-ntărește

Și mângâie, îmbrățișează, ocrotește.

Leave a comment