Nu pot lega doua cuvinte despre El…

Nu pot pune pe foaie-un suflet trist, rebel.

Nu e în stare să se-organizeze,

Nu vrea un amărât de rând să îmi formeze.

Și vreau să-l scot din inimă și minte și să-l arunc pe o hârtie,

Vreau să mi-l scot din viață, să mă simt iarăși vie,

Căci lacrimi nu mai am și visele s-au scurs treptat

Și nu mai pot să simt. Am tot simțit și-am așteptat.

Și-am încercat…

Mi-a spus ca l-am trădat.

E-adevărat.

Mi-a spus că nu mai e la fel.

Am confirmat.

Mi-a spus ca sunt frumoasa și atât.

Și am tăcut.

Mi-a spus ca l-am dezamăgit.

Mi-am amintit.

Dar a uitat cât l-am iubit.

Și a uitat ca mi-a dat vise pe-un platou

Și niciodată nu se returnează un cadou.

A mai uitat că mi-a legat speranța de iubirea lui

Și ca m-am rătăcit în ochii mari, căprui.

A mai uitat cum ne simțeam adesea-n noapte

Cuprinși de-mbrățișări, de vise și de șoapte,

A mai uitat um trandafir uscat pe masã,

O lacrimă pe-o carte si-o inimă furioasă.

A mai uitat și câte o minciună

Și câte un reproș sau câte-o vorbă bună

Și mi-a lăsat și-un teanc de promisiuni pe masă

Și-o sută de-ntrebări pierdute pe terasă.

A mai lăsat în urma lui un dor adânc, care mi-e prieten vechi

Și-o mie de cuvinte false în urechi.

A mai lăsat o pernă goala, roz și tristă

Și câteva greșeli șterse de mult cu o batistă.

A mai lăsat un nor de fum și-un viitor închipuit,

Însă cel mai obscur e c-a uitat

că m-a iubit.