Nu pot lega doua cuvinte despre El…

Nu pot pune pe foaie-un suflet trist, rebel.

Nu e în stare să se-organizeze,

Nu vrea un amărât de rând să îmi formeze.

Și vreau să-l scot din inimă și minte și să-l arunc pe o hârtie,

Vreau să mi-l scot din viață, să mă simt iarăși vie,

Căci lacrimi nu mai am și visele s-au scurs treptat

Și nu mai pot să simt. Am tot simțit și-am așteptat.

Și-am încercat…

Mi-a spus ca l-am trădat.

E-adevărat.

Mi-a spus că nu mai e la fel.

Am confirmat.

Mi-a spus ca sunt frumoasa și atât.

Și am tăcut.

Mi-a spus ca l-am dezamăgit.

Mi-am amintit.

Dar a uitat cât l-am iubit.

Și a uitat ca mi-a dat vise pe-un platou

Și niciodată nu se returnează un cadou.

A mai uitat că mi-a legat speranța de iubirea lui

Și ca m-am rătăcit în ochii mari, căprui.

A mai uitat cum ne simțeam adesea-n noapte

Cuprinși de-mbrățișări, de vise și de șoapte,

A mai uitat um trandafir uscat pe masã,

O lacrimă pe-o carte si-o inimă furioasă.

A mai uitat și câte o minciună

Și câte un reproș sau câte-o vorbă bună

Și mi-a lăsat și-un teanc de promisiuni pe masă

Și-o sută de-ntrebări pierdute pe terasă.

A mai lăsat în urma lui un dor adânc, care mi-e prieten vechi

Și-o mie de cuvinte false în urechi.

A mai lăsat o pernă goala, roz și tristă

Și câteva greșeli șterse de mult cu o batistă.

A mai lăsat un nor de fum și-un viitor închipuit,

Însă cel mai obscur e c-a uitat

că m-a iubit.

Decembrie 2011

Scriam în tihnă când brusc mi-a bătut în geam
O aripă de un argint suprauman.
Era târziu, spre dimineațã,
Și m-am speriat de m-am albit la fațã.
Am tot analizat-o nemișcatã
Prin umbra verde de perdea pătatã.
Nu se mișca. M-am aplecat s-o văd mai clar
Și am zărit întreaga siluetă de cleștar.
Am aprins apoi rapid ca un copil lumina
Și s-a ascuns in ceață figurina.
Iar când am stins din nou a apărut și ea,
Tot nemișcată și-albă. Mã privea.
Doi ochi rotunzi, plecați în perfecțiune
Se-uitau la mine prin perdea ca prin minune,
Iar eu simțeam prezența nefirească
A unui suflet ce venise să-mi vorbeascã.
Dar eram înghețață și uimită
Și am fugit lăsând-o nerostită,
Tânjind sã mã întorc pentru-o clipitã,
Sã-mi spunã cã-n sfârșit e fericită.

Soare și pace-n România, dar dincolo de munți
Printre ruine prăfuite, de-un an deja sudori pe frunți,
Copii cu arme-n spate, familii cu bagaje luate, 
Morminte-adânci și reci de ruși și ucrainieni săpate
Cruci prea devreme împlântate-n lacrimi reci și rugăciuni fierbinți,
Se merge la serviciu pintre pietre, 
a Europei șoapte, lacrimi de sfinți,
se plânge și strigă și se strânge din dinți, 
Se luptă tineri pentru ce-i al lor, 
se luptă încă-n ruga noastră și a lor părinți.

În epoca păcii și-a grandioasei Europe unite,  
după atâtea războaie, eforturi, după atâtea izbânde,
După atâta progres, după atâta deces,
Dup-atâta diplomație și atâta succes,
un tiran zdruncină pacea
Întregului glob pământesc.

De ce nu-ți ajunge? Pământul vostru-i a vost’
Iar granițele noastre-s create cu pace și rost,
Iar țările noastre vechi comunică și se-ajută frumos.

Într-un context ca acesta puteam să creștem cu toții-mpreună…
Ne-am străduit atâta să creăm o lume mai bună,
Să ne depășim strămoșii, să-nălțăm conștiința globală,
Să ne creștem copiii-n iubire și în pace mondială…

Eram aproape de reușită și de bunăstare comună,
Națiuni altă dată-n cuțite acum se țineau strâns de mână,
Pân-ai început să ceri cu armate și foc ceea ce nu-ți aparține.
Dar luptă-ai noștri pân’ la sânge, pentru familie și bine,
Și vor lupta mai departe, pentru ei, pentru ai lor, pentru mine.

Și îi susținem cu toții, cu arme și pâine, 
Cu rugăciuni ca-ntre frați, cu lumină, iubire,
La nevoie cu bombe și-armate dacă trebuie să venim peste tine,
Până vezi că totu-n viață se plătește iar pământul nu-nseamnă nimic
Dacă e obținut prin lacrimi și sânge, 
Prin pierderi, constrângeri… 
Până-nțelegi că-ntre lideri ai rămas prost și mic.

Conștiința universală e mai înaltă și-apa noastră nu-i roșie, ci-albastră,
Și vei plăti ce-ai creat, Kharma-i rapidă și aspră,
suntem înalți și puternici și nu ne coborâm la nivel,
Să protejăm noi poporul tău dacă ție nu-ți pasă de el.

Și crești... 
Ajungi să plângi tot mai puțin și să gândești mai mult.
În loc să acționezi instinctiv, analizezi mai profund.
Ierți mai ușor, însă uiți greu,
Vrei să schimbi lumea, îl cauți pe Dumnezeu.
Ești tânăr, dar te simți bătrân și totuși mic,
Printre oameni schimbători, ciudați, pentru care nu mai contează nimic.
Ajungi să te gândești unde să stai și de unde să pleci,
Te-ntrebi cum o s-ajungi întreaga viață s-o petreci.
Nu știi de unde să-ncepi și totuși nu ai stare,
Ai vrea să te ridici acum și-aici, s-arăți cât ești de mare,
Crezi că știi totul și totuși conștientizezi
Câte lucruri îți scapă. Te mulțumești să visezi.
Rememorezi ani, zile și momente care
Păreau atât de grele, de apăsătoare...
Erai altcineva atunci, pare ciudat.
Te-ntrebi dacă peste ani vei spune iar despre acum că te-ai schimbat.
Timpul trece mai repede și deși îți e dor,
Parcă totul e departe-acum și-amintirile nu dor,
Te-nchizi în lumea ta, în siguranță, izolat,
Deși în fiecare zi joci ipocritul rol de adaptat.
Îți vezi profesorii, amicii și părinții
C-un ochi mai critic, selectiv, un ochi al minții,
Păstrezi mereu în suflet gânduri nerostite,
Idei neformulate, țeluri netrăite
Și speri ca viața să îți dea o șansă
Cât de curând, până mai este o speranță,
Până când focul nu se stinge,
Până mai ai puterea de-a învinge.

Dacă vreodată ne pierdem, să nu uiți de săruturi și șoapte,
de fantezii și atingeri și discuții în noapte,
de stelele noastre în privirea-ți de lapte,
sau că unul fără altul suntem doar... Jumătate.

Deci să vii să mă cauți; să mă iei înapoi,
să ne-mpăcăm totdeauna cum am zis calzi și goi,
să nu uiți c-am promis că luptăm mereu pentru noi,
c-o să creștem, creăm și că nu suntem doi.

Nu ar fi nimeni ca Tine și nimeni ca Mine,
ar fi o viață petrecută-n regret și suspine,
în căutări infinite, dureri, serpentine,
s-ar rupe Cerul și Calea, s-ar stinge Semnele vaste,
s-ar schimba viitorul și-ar plânge astrele noastre.

Să nu mă lași și de uit că doar împreună putem
să creștem, să simțim ce am venit să creăm,
să ne-mplinim misiunea ce-am ales-o-mpreună,
realizarea Dragostei abolute într-o lume nebună.

A venit primăvara, ai venit și Tu.
Cu ochi galbeni și triști, 
Cu mâini puternice și pline,
De iubire, de dor, 
de bine, 
de mine.

Dezghețată treptat, îmbobocind ca-ntr-un mai,
Privesc în tine curioasă, 
Te vindec în cântec de nai.

Trezit lângă mine, trezită de tine,
De ochii tăi galbeni și vals de destine,
Povestea noastră-ncepută-n a lui Iisus înviere,
-mi arată că poate să fie
Doar lapte și miere.

Ca bărbații-ăia vechi, în uniforme frumoase,
Cu maniere, blândețe, cu iubire și clasă,
Mai sunt de găsit, cam rar dar cam buni,
Că-s de gasit în ochi verzi și-n miros de căpșuni.

Te iert, iartă-te și tu și lasă
Trecutul jos că ai ajuns Acasă.
Ești în Prezent, acum ești în Lumină,
Fără-ntuneric, dor sau vină,
Fără dureri, necazuri și tristeți,
Mai ai atâtea dimineți..
Cu ceai, copii, nepoți, iubire și speranță.
Bine-ai venit Acasă într-o Nouă viață.
Bine-ai venit la noi, bine te-am cunoscut,
Mai bun, puternic, renăscut,
Liber. Iubit. Înconjurat
De aripi de Arhangheli și copii,
Mai mândra nici n-aș putea fi.
Și când ți-e greu, căci îți va fi...
Vreau să vezi iar durerea mea
Și să vizualizezi iar întunericul,
Singurătatea, boala, jegul
Și mâinile-ți legate-n neputința unui corp distrus,
Vreau să alegi Credința și să mergi în Sus,
Să te ții de noi, de mine și de Dumnezeu,
Să știi că-n ochii mei ești un Erou.

The end of an era,
The end of my pain.
The end of All suffering and crying in vain.
The death of a version I could never contain
The start of the funeral, drops of blood and champagne.

The start of a push 
of black hearts in distain.
The start of a rush
Of rebirth and reframe.
The start of new power of an angel’s refrain,
The start of a murder,
Fresh blood in my veins.

My past feeling little
Like sand and it’s grain
Just slipping through the fingers
That made you insane.

The start of small steps 
On unknown terrain
Somewhere on the verge between
sacred and profane

The building of everything
That you could never attain
The end of an era,
The start of my reign.

Can I write about you?

Can I find healing your eyes?

Are you the end of All I knew?

Are you the future in disguise?

Are you the safety for my unborn daughter?

Are you a better husband, father,

than I ever knew?

Why do I feel like I've known your heart and soul from before?

Why do I feel like I want more and more?

You're just like me.

A bit troubled, a bit deep; a little strong, a little sweet.

Take care of us. 

Take care of me.

Lacrimi de răsărit, vântul mă zgârie pe față,
Vremea mereu m-acompaniat în pas tango în viață.
Astăzi e ceață.
Mă culc devreme fără noi, sloii de gheață
Sunt mai ușor de dus în cer de dimineață.

N-am învățat încă în astă viață
Să mă iubesc destul sau să privesc în față,
Probabil de-asta caut cu ardoare
Să mă iubești tu pentru-amândoi și încă doare 
Că eu așa iubesc. 

Voi scrie însă despre tine. Să-mi rămâi în jurnal, să-mi facă bine,
Amintiri cu Sibiul nostru, cu Chopin, dantele, petale,
Nopți de foc, artificii, fluturi și dorul pe piele...
De-ai ști cât te-am dorit și-așteptat, cât te-am visat și creat,
Mai bine n-ai fi apărut deloc, decât
Doar atât.