Letter to my future husband

Nu pot scrie despre tine, cuvintele mi-s seci și neputincioase, se împleticesc timide în gânduri mari și sentimente copleșitoare. Nu credeam că mai există oameni ca tine. Nu credeam că inima mea se poate deschide într-atât încât să-mi înghită tot corpul. Și mi-e ciudă. Mi-e ciudă pe mine. Mi-e ciudă că nu știu ce să-ți mai ofer și cum să-ți arăt Cine ești pentru mine. Cum mi-ai vindecat inima, mi-ai învelit trupul și dat sens vieții. Cum mi-ai mângâiat răni vechi și m-ai ridicat din cele mai negre timpuri. Cum ai crezut în mine și mi-ai oferit soarele când nu meritam nici măcar o lumânare. Te iubesc atât de mult și de altruist, încât dacă mi-ai spune că fericirea ta nu stă lângă mine, te-aș lăsa să pleci cu sufletul împăcat și m-aș ruga pentru tine în continuare în fiecare zi, plângând în singurătate în fiecare noapte. Nu mi-aș mai alege pe nimeni niciodată. Nu ar mai avea farmec sau rost, nu ți s-ar ridica nimeni nici până la vârful degetelor de la picioare. 

Pentru că în ochii tăi galbeni stă liniștea mea, iar în zâmbetu-ți, siguranța. Nu vreau copii decât dacă sunt ai tai. Să-ți semene harnici și blânzi și buni, să crească în Dumnezeu și în brațele tale. Eu am crescut în brațele tale. Am devenit femeie lângă și pentru tine. Sunt pregătită pentru tot ce ne va aduce viața pentru că știu că pentru tine aș face absolut orice. Sper să înțelegi acum măcar un sfert din cine ești în ochii mei și cât de puternic simt să am grijă de tine mai presus decât orice. Aș muta munții să te protejez, să te susțin, să te ajut în orice îți mângâie inima și te face fericit. Aș vrea să intru în tine, să locuiesc acolo, să văd soarele prin ochii tăi și să-ți simt venele pulsând. Aș vrea ca îmbrățișarea mea să te învelească într-un scut de-a pururi protector ca să nu simți vreodată durere sau tristețe. Aș vrea să simt eu toate durerile în locul tău, să nu-ți mai fie greu sau frig vreodată. Aș vrea să rămân însărcinată cu dragostea ta și s-o port mândră de mână pe stradă. Aș vrea să-ți fiu familie, soție, iubită, mamă, prietenă și soră, alinare și mândrie, speranță și mângâiere, siguranță și protecție. Aș vrea să fii ultimul om pe care îl văd când mor și să ne reîntâlnim în eternitate ca două lumini sfinte ce nu s-au uitat niciodată. Aș vrea să trecem cu brio de mână prin toate și să-ți ofer întreaga mea viață. Primește-o te rog, om bun și drag, ți-o dau Ție. 

Îți mai dau o pereche de ochi verzui în care să-ți oglindești zilnic frumusețea și care să plângă în locul tău când e prea mult sau prea greu. Îți mai ofer două mâini să te mângâie în noapte și să te ajute în zi. Două brațe să-ți poarte copiii, grijile și speranțele. Și două picioare care să-ți bată cărarea înainte prin viață. Și o burtică să-ți crești copiii în sânul și sărutarea mea. Îți mai dau două buze să te aline cu sărutări și cuvinte de mângâiere. Și după ce ți-am dat tot trupul meu, vreau să-ți ofer și ce am mai de preț, sufletul și mintea mea. Sufletul să te călăuzească în viață și moarte, și mintea să-ți lumineze pașii. Îți mai dau puterea mea să poți duce orice, credința mea și iubirea față de Dumnezeu să te bucuri de binecuvântările și grija Lui. Îți mai dau familia mea să te înconjoare cu drag și susținere, casa mea să-ți fie cămin, lăcaș, siguranță și adăpost. Îți dau aura mea să te învelească și o iubire sfântă ce nu te va părăsi vreodată. Mă ofer toată ție aici și acum de-a pururi și nu mi-e teamă de nimic, decât să mai trăiesc vreodată fără tine. 

Îți mulțumesc că îmi ești preot și soldat, soț și tătic, frate și prieten, alinare și putere, îți mulțumesc că ești cald și bun, tandru și înțelept. Îți mulțumesc că mă motivezi, că mă mângâi, că mă protejezi și ajuți. Îți mulțumesc că ai stat neclintit când ne-a lovit viața. Îți mulțumesc că mi-ai oferit încredere și lumină, trecutul și viitorul tău. Că mi-ai oferit un loc cald în inima ta și o promisiune pe viață. Îți mulțumesc că te uiți la mine ca și cum n-ar mai exista nimeni pe lumea asta în afară de noi. Îți mulțumesc că mă vrei fericită, că ești cel mai frumos om pe care l-am cunoscut vreodată și că ești al meu. Îți mulțumesc pentru curaj, pentru eforturi, pentru cadouri și flori, nopți calde și săruturi infinite. Îți mulțumesc că mă faci să mă simt norocoasă, puternică și binecuvântată în fiecare sfântă zi de când sunt a ta. Îți mulțumesc că m-ai ales pe mine și nu pe alta, că mi-am găsit locul și liniștea, că L-am regăsit pe Dumnezeu în tine și că am iubit cu adevărat. 


		                                                   Cu veșnică recunoștință și solemn jurământ de dragoste și fidelitate,
                                                                                                                                                                             A.

Numai tu știi adâncurile sufletului meu,

Numai tu ai fost mereu acolo când mi-a fost cel mai greu. 

Numai cu tine seamăn leit,

Numai tu m-ai iubit când nici eu nu m-am iubit.

Dependentă de tine, din buric până acum,

M-ai ținut de mână la fiece pas de pe drum.

Să mă mai ții și inspiri și încurajezi și iubești,

Că mulțumesc zilnic lui Dumnezeu fiindcă ești.

Să fii fericită, iubită, răsfățată, sănătoasă.

Să-mi rămâi mereu alături, pentru că tu îmi ești “Acasă”.

I write about you, not him. After all this time. And I probably will forever. I love him as well and I‘m doing fine. I‘ve always been fine eventually. Maybe it‘s even scarier that I think of you while I‘m fine as well. I chose him for my future little girl and the present one in me. I chose him for a peaceful home. But my stupid heart wouldn‘t shut up about you. This too shall pass I keep telling myself. But will it? Pass, I mean. Because it never has from the moment I met you. I pray for a day when you‘re not tatted on my brain anymore. I still pray for you and your well-being and healing. 

You once wrote to me that maybe the best love stories are the ones that never happen, otherwise nobody would have the sorrow to put them into words. I say the best love stories are the ones with a tragic ending. And the most tragic love stories are the reckless ones.
And we, my love, we were so reckless with each other and our love. 

I always thought a love like ours would only exist in fiction, in tragic movies or my favorite novels. I thought a love like ours only lived in my darkest fantasies and award-winning films - that kind of infinite surrender, enormous fight and will-power, the type of memories we created to last for a lifetime. 

I wish I would have gone to Paris with you. I wish our story was not the end of me on this Earth or the end of my hope for a life full of passion. I wish I could learn how to live in a world after you, after us. But this kind of love leaves a hole so big and so many scattered ashes in the wind, that not even divine grace could ever put them back together. 

There‘s no life after a love like ours. I truly believe this is the peak of a human‘s experience. We were the story of a lifetime. We shared the love of a lifetime. And after all these years, I finally understand the ending of my favorite book, „L’invitation a’ la valse“, I finally get why she tried to be without him but ended up giving up on life. 

I never thought I could love unconditionally, never was one to believe in, nor offer no matter whats. There are no no matter whats in a society marked by consumerism and capitalism. Yet right there, in the middle of all of it, there was us. With a spark in our eyes and a fire in our hearts that could move the Earth, not giving up no matter what. Until we did. 

I left so that you wouldn‘t become the end of me. Three months later, I realize that you were the end of me anyway, no matter what. At least it was worth it. At least I loved and lost and hurt forever, with all my heart. Nobody will ever take away from me. 

I remember you wrote about me saying „Don‘t let me go, I don‘t think I‘ll ever be able to forgive you if you did.“ 

And you were right. 

Don’t hurt me,

I’ve been waiting here for such a long time

For a man who has your soul.

Don’t hurt me

I’ve been alone my whole life,

I don’t want to be alone no more.

Don’t hurt me

I need you to light up my candles, fire away my darkness and my blue

Don’t hurt me

I need a man whos my shield and my future,

I need it all,

I’m needing you.

L’invitation a’ la valse la fine de august pe-afară,
Ce-avea să-mi umbrească de-a pururi privirea de vară,
Ce-avea să-mi lase urme-adânci pe pernă și-obraz,
Ce-avea să ne poarte în ani din agonie-n extaz.

Ce copii imaturi și colerici am fost,
Ce ani mulți înainte, apoi ce-ani grei fără rost,
Cât ieșeam mici fiind, cât dansam și beam...
Ce frumoși eram, cât credeam și visam...

Cum mă priveai pe furiș, de neatins, neavut,
Cu câtă sete nebună de copil neștiut,
Ce inimă pură și foame de noi,
Și când m-ai avut, of Doamne, ce chin peste noi! 

Câtă durere și ură, ce haos, calvar,
Cât ne-am pierdut și găsit aceiași noi, iar și iar,
Ce iubire aprinsă de pasiune și dor,
Ce împăcări pasionale, ce amor arzător...

Mă-ntreb câteodată dacă-mi va trece vreodată,
Că am impresia adesea că sunt de-a pururi tatuată
Cu sânge albastru și atingerea-avară,
Cu-acel L’invitation a’ la valse la fine de august pe-afară.

– Mai scrii?

– Nu. Mi-e teamă ce-ar ieși din mine. Mi-e teamă că dacă mă apropii, voi cădea într-un vulcan. Sau într-un abis. Sau și mai rău, că nu mai e nimic acolo.

– Mai știi?

– Cu toată ființa mea, ca și cum n-aș fi știut altceva niciodată, ca și cum n-ar fi fost viață înainte sau după, ca și cum asta e tot ce-ar fi trebuit să știu vreodată, ca și cum doar pentru El aș fi venit.

***

– Mai scrii?

– Mai scriu.

– Mai știi?

– Mai știu.

Tu nu te vezi cum te văd eu și nu-nțelegi nimic.
Aveam totul înainte de tine și acum văd că nu aveam nimic.
Tu nu te vezi cum te văd eu și nu știi ce se va întâmpla, 
tot ce vom crea, tot ce vom avea,
Ce pot realiza cu și dintr-un bărbat ca tine, cum se va schimba și desfășura viața ta.
Femeia are darul ăsta, darul viziunii, darul canalizării energiei și minunii.

Și văd viața noastră. Până la sfârșit. O văd lângă tine. Îmi văd fetița ocrotită și sănătoasă în brațele tale, o văd privind ghiocei -
De la tăticul ei.
Te văd făcând grătare într-o curte mare căreia nu-i vedem capătul, văd realizările și iubirea noastră, ca pe un roman de dragoste absolută,
Pe care l-am mai citit, deci știu cum se termină.
Însă nu l-am trăit.
Până acum.
Văd un stâlp, un cap de familie, un soldat,
Un împărat.
Te văd în genunchi în fața mea, ajutându-mă să-mi pun pantofii când sunt gravidă -
cu o fetiță cu ochii tăi.
Te văd în genunchi făcând lego cu ea, punându-i și eu pantofiorii de lac și spunându-ți mulțumesc, Tati.
Te văd cu ochii în lacrimi și foc în suflet, cu coapsele umede și un zâmbet etern pe buze, mândră de tine, 
mândră cu tine.
Te văd pe un tron în dreapta mea, îmbătrânind frumos în grija mea.
Te văd un soț blând și drept, un bătrânel plăcut și înțelept,
Văd balansoarul nostru, ceai cald, terenuri, case, afaceri, copii, realizări, nepoți,
Văd că alături de mine nu există nimic ce nu o să poți. Susținerea ta va fi misiunea mea, 
fericirea ta, vocația mea.
Văd deja tot ce o să-ți ofer și cum energia și rugăciunile mele te vor proteja mereu,
Te văd eroul și stabilitatea noastră, eroul și protectorul meu.
Se spune că știi și simți când îți găsești alesul și am crezut mereu că e un mit.
Până te-am cunoscut pe tine și am realizat 
Că de fapt
niciodată n-am iubit.

Să nu pleci niciodată 
că nimeni și nimic n-ar reuși să coasă
Rănile mele, 
nici în ani lungi, 
acum că am văzut ce înseamnă acasă.

Zăpadă de-aia veche,

ce scârțâie-n șoaptă,

în pustiul iernii bătrâne…

Mi-ai arătat atâtea lucruri rele, m-ai învățat atâtea lucruri bune…

Ești un copil. Pur, boem, naiv, curat.

Ești protejat,

În siguranță, îngrijit și apărat.

Am să-ți arăt și-ofer întreaga lume și bucuriile de care-ai fost privat.

Ești un copil, dar te voi crește un bărbat.

Bărbatul meu.

Puternic ca un leu,

Bun, sfânt și drept,

O santinelă, cap de familie înțelept,

Și nu voi spune nimănui că tu de fapt

Ai sufletul unui copil curat.