Posted on by Akasha

De-aș fi știut, Doamne…

De-aș fi știut, Doamne, că mă alegi pentru oameni, 

Nu m-aș fi plâns, Doamne, nici de frig, nici de foame.

De-aș fi știut, Doamne, că mă formezi pentru Tine,

N-aș mai fi plâns, Doamne, când nu mi-a fost bine.

De-aș fi-nțeles, Doamne, de ce m-ai trimis,

M-aș fi bucurat chiar și de fiece moment trist.

Sper să-nțeleg, Doamne, măcar acum

Și să reușesc, Doamne, să-ți fiu soldat bun.

Să-ți fiu sabie dreaptă, maestră-nțeleaptă,

De-aș fi știut, Tată, tot ce m-așteaptă,

M-aș fi bucurat, Doamne, de tot ce m-a format

Aș fi văzut Calea și cum mereu m-ai îndrumat

M-aș fi bucurat, Doamne, de fiece pâine, 

de fiece lacrimi, de fiece mâine.

Iartă-mă, Doamne, c-atâta-am putut,

Și ajută-mă, Tată, acum, la-nceput,

Să-Ți fac misiunea cu Lumină curată,

Să-mi dedic viața Ție, să-Ți fiu bună și dreaptă.

Ține-mă, Maică, la sânul Tău sfânt,

Prin orice tentații și lupte, lângă orice mormânt,

Ține-mă Maică, lângă Tine și îngeri,

să fac Voia Domnului și când nu o-nțeleg,

să mă rog și să cresc, să învăț, să iubesc

Chiar și pe cei ce mă scuipă, sau mă rănesc.

De-aș fi știut, Doamne, ce misiune m-așteaptă,

M-aș fi smerit mai din timp, aș fi fost mai bună, mai dreaptă,

Mai recunoscătoare c-am venit din nou pe Pământ,

Mai onorată de-ncrederea-Ți și darul cel Sfânt.

De-aș fi știut, Doamne, de mică, ce vrei Tu cu mine,

M-aș fi dedicat mai din timp către Tine și Bine.

Călăuzește-mă Tată, în aceste Puteri, 

să servesc omenirea întocmai cum ceri.

Posted on by Akasha

Povestea Ta 

ca omagiu, ca să dăinuie peste veacuri

Crescută într-un sat sărac, sub bici și sapă,
în loc de-mbrățișări și-alinturi, mămăligă fiartă,
născută-n miez de vară și-n nefericită soartă,
era cândva în vârf de deal, o fată.


Săracă, dar puternică, i se spunea
‘De ce nu poți să fii așa frumoasă ca și sora ta?
De ce nu poți să fii și tu mai feminină ca și ea?
Ea mi-ar plăcea să fie într-o zi nevasta mea.’
Și suferea.


Mergea drum lung până la școală tot pe jos,
Nu a primit nicicând o-mbrățișare sau un gând frumos,
Știa de mică-n câmp, în soare,
Că va pleca-ntro zi în lumea mare.


La optșpte’ ani, a și plecat. 
În veci în spate nu s-a mai uitat. Și a luptat,
Luptat-a pentru tot ce are. 
Pentru o furculiță, o masă caldă, un strop de soare,
Pentru un viitor, copiii ei cei nenăscuți și-o soartă mai frumoasă,
Pentru a nu se mai întoarce-n veci acasă.


Plecată-n lumea largă, singură, fată,
Ajunge-n casa-unui bărbat ce-o vede mai necoaptă
Ce-și cheamă niște prieteni deodată. 
Se vede în pericol și blocată.
Era prea sus să sară prin fereastra spartă, 
închisă, singură, începe să se roage
Cineva bate-n ușă și deschide deodată
Iar ea fuge-afară pe ușa brusc crăpată.
Era să fie violată.


Cu chiu, cu vai, cu școală și cu muncă, 
c-un pic de ajutor și lacrimi pe fața cea lungă
de care vorbeau copiii că n-ar fi frumoasă
A reușit să-și facă-un soț și un acasă.


Dar o bătea și ăsta și striga, 
poate nu cu biciul, dar cu tot ce-avea. O înjura și-o domina.
Și-a zis iar ‘luptă, draga mea! Salvează-te din nou, iubita mea.’ 
Singură-n tribunal, Dumnezeu o reprezenta,
căci rugăciunile-i fierbinți din viață i-au fost nelipsite
‘Înjunghie-mă, omoară-mă, că nu m-oi întorcea’,
Și a scăpat de el și-a mers tot înainte.


Decisă să nu i se mai întâmple așa ceva, 
ca să se poată apăra, începe să învețe a lupta.
Instructorul tânăr o vede harnică, frumoasă,
o iubește pe loc și merge la ea acasă.
O lasă gravidă, o ia de nevastă,
În 9 luni, printre lacrimi de tânără mireasă, 
apare-o fetiță pentru care toate au meritat
Și pentru care cei doi mai departe, împreună au luptat.


Cărămidă cu cărămidă, împrumuturi și joburi,
Cu pierderi, câștiguri, certuri și hopuri,
Au construit împreună o casă
Cu o grădină frumoasă
El mai bea și pleca, alte femei își făcea
Iar ea cu Iisus și cu copiii viața își petrecea.


I-a fost fata și soț, și partener, și inima ei,
I-a fost mână dreaptă, ajutor și temei 
de-a merge mereu înainte
Prin râuri de alcool, minciuni și plâns fierbinte.


Dar după ani, fata i-a spus, 
’Sfântă Mamă, noi am crescut și plecăm, 
decide pentru tine, n-avem dreptul să judecăm 
dacă vrei lângă el să viețuiești și-mbătrânești
Că pentru noi ai făcut toate, e timpul pe tine să te iubești’
Îți voi fi alături mai departe dacă desfaci jurăminte,
Și te susținem să mergi, ca de obicei, înainte.


El a plecat din nou cu alta și cu sticla,
iar ea de data-aceasta, susținută,
A fugit să se salveze, asta știa face cel mai bine,
de când era copil, la sapă, pe coline.


Tot neamul a urât-o neștiind tot greul,
că ea n-a vorbit niciodată de el, rău.
Și s-a lăsat scuipată și urâtă iar ca în vremea
Când era copil și lumea-ntreagă părea rea.


Cu rugăciunea-n gând și inițiată pe Lumină,
În ciuda suferințelor și-a unei vieți cu atâta greu
Nu s-a lăsat nicicând, continuând să se țină
cu toată-ncrederea, de poalele lui Dumnezeu.


Și-a găsit un om harnic, ce-o iubește
N-o înțelege, dar n-o schimbă, n-o lovește,
Îi spune că-i frumoasă și-o urmează-n tot ce vrea.
și-au construit o casă pe dealul de-unde a plecat ea cândva.


Ea cu mintea și banii, el cu mâinile harnice,
Se-odihnesc în sfârșit dup-o viață de vânturi năprasnice,
Are timp în sfârșit să se uite-n oglindă, în suflet și-n jur,
Să vadă că-i liniște, că-i frumoasă și că-n ciuda greului dur,
Dumnezeu n-a lăsat-o, copiii la fel,
C-au iubit-o ei trei cât n-au iubit-o părinții, bărbații,
c-au vindecat-o-mpreună și i-au fost loiali ca soldații.


Misiunea ei era să evolueze iar din pântecu-i sfânt
să se-ntrupeze două spirite mari aici pe Pământ
căci fata-i un mistic și-un lider, venit pentr-un neam tulburat
iar băiețelu-i drag e înger întrupat, 
iar ei nu puteau veni decât din pântec curat.
deci printre lupte și pierderi, lacrimi și greu, 
ea și-a făcut misiunea primită de la Dumnezeu.


Încă e atacată-n astral de cei cărora nu le place Lumina
Că ea nu mai luptă, prețuiește liniștea, pacea, familia,
Dar copii-i sunt mari și la nevoie, cu săbii de Lumină, 
o apără-n veci ca Arhanghelii pe-o sfântă regină,
Asigurându-i în finale decenii odihna, protecția și somnul,
ca un omagiu al Crucii duse pentru ei, Terra și Domnul.

Posted on by Akasha

Atlas

cu fruntea plecată de vreme și de al vieții prea greu,

ochi blânzi, roșii, triști de tânăr erou,

împovărat de-o karmă prea grea și pe umeri de zeu,

neștiind încă da lui Dumnezeu tot ce-i greu,

pășea încet și nesigur, greoi și solemn, 

în ecou de trecut și cu picioare de lemn.



un spirit bătrân, magistral, chiar mai vechi decât Terra

în corp de copil și-ochi de vară. nici nu știa că-i frumos. 

nu-și amintea de-unde vine, cine e, cine era,

pierdut în rănile lumii și-a tinereții patos.



nu mai știa despre sursă și de ce a venit iar pe-aici.

își purta răni mari ascunse în desene și petici,

și larg deschise, neunse, pe pielea marcată de frici,

zgâriată de vreme, de karmă și de spirite mici.



obosit și-abătut de-ncărcăturile crucii,

alergat prin atracții lumești, paturi străine, refugii,

își căuta locul sfânt, liniștea și-un statornic cămin

un prim ‘acasă’, un rost și un strop de alin.



o zeiță și ea, Pleione era mai decisă,

cam rece, cam singură, cam slăbită, cam tristă,

bătrână și ea în cunoaștere, spirit, grimasă,

dar mai aproape de-Arhangheli, de ea însăși, de casă.



când l-a întâlnit era gol, temător și retras.

l-a recunoscut imediat. îl știa din astral.

l-a îmbrățișat familial și i-a spus pe nume: Atlas.



i-a fost frică de ea și i-a fost frică și ei,

corpul de-acum a uitat de când se iubeau acești zei,

cum se regăsesc în fiece viață și se ajută etern,

cum se unesc în iubire și ce legende aștern,

că spiritul lor e unul din vremuri de-Olimp,

iar familia lor intră-n marea Frăție Albă în timp,

iar copiii Pleoinei și-a lui Atlas devin

cele 7 Pleiade din cel mai vechi anotimp.



îl ajută-n misiune, o ajută și el, 

se iau de mână, plătesc, cresc, se îndrăgostesc

dar nici n-au timp să-nflorească, căci întunericul nu vrea

ca acest spirit să se-împreuneze și să protejeze Terra.

nu vrea slujitori ai luminii mai puternici în doi,

deci îi atacă-n subtil și pornesc astral un război.



întâi speriați, neștiind că sunt zei și sunt unul,

se luptă unul cu altul, cu săbii, cu pumnul,

cu vorbe sulițe, iatagane și arcuri cu frici,

curg râuri de lacrimi și sânge, că sunt la fel de puternici.

demoni celebrează-n cântece de imediată victorie,

sperând la nimicire mutuală și luciferică glorie. 



cerul plânge după ei și după dragostea lor,

le tot trimite semnale întru sfânt ajutor,

ea se trezește într-un capăt de sleite puteri

și realizează-n târziu că dușmanul nu-i el.

și fuge departe, întru a cere un sfat 

unui bătrân înțelept de acolo din sat:



‘voi sunteți unul. Atacul e din umbră și trebuie

să-ți amintești cine ești și s-aduci cerului glorie.’

se-ntoarce frumoasă, ușoară, vibrație-naltă, cu cete

de ghizi, arhangheli și îngeri cu săbii, lumină și plete,

îl ia în brațe, îl ridică, își cer iertare-amândoi,

se-așează-n fruntea armatei și merg în luptă în doi.



fulgere zboară-n ajutor divin de Dumnezeu zâmbit,

demoni călcați în picioare se târăsc de unde au venit,

ei se ajută și iubesc unul pe altul și astăzi 

cresc în lumină și iubire și servesc lumea noastră.
Posted on by Akasha · 1 Comment

Despărțire

Nu pot lega doua cuvinte despre El…

Nu pot pune pe foaie-un suflet trist, rebel.

Nu e în stare să se-organizeze,

Nu vrea un amărât de rând să îmi formeze.

Și vreau să-l scot din inimă și minte și să-l arunc pe o hârtie,

Vreau să mi-l scot din viață, să mă simt iarăși vie,

Căci lacrimi nu mai am și visele s-au scurs treptat

Și nu mai pot să simt. Am tot simțit și-am așteptat.

Și-am încercat…

Mi-a spus ca l-am trădat.

E-adevărat.

Mi-a spus că nu mai e la fel.

Am confirmat.

Mi-a spus ca sunt frumoasa și atât.

Și am tăcut.

Mi-a spus ca l-am dezamăgit.

Mi-am amintit.

Dar a uitat cât l-am iubit.

Și a uitat ca mi-a dat vise pe-un platou

Și niciodată nu se returnează un cadou.

A mai uitat că mi-a legat speranța de iubirea lui

Și ca m-am rătăcit în ochii mari, căprui.

A mai uitat cum ne simțeam adesea-n noapte

Cuprinși de-mbrățișări, de vise și de șoapte,

A mai uitat um trandafir uscat pe masã,

O lacrimă pe-o carte si-o inimă furioasă.

A mai uitat și câte o minciună

Și câte un reproș sau câte-o vorbă bună

Și mi-a lăsat și-un teanc de promisiuni pe masă

Și-o sută de-ntrebări pierdute pe terasă.

A mai lăsat în urma lui un dor adânc, care mi-e prieten vechi

Și-o mie de cuvinte false în urechi.

A mai lăsat o pernă goala, roz și tristă

Și câteva greșeli șterse de mult cu o batistă.

A mai lăsat un nor de fum și-un viitor închipuit,

Însă cel mai obscur e c-a uitat

că m-a iubit.

Posted on by Akasha · 1 Comment

RIP

Decembrie 2011


Scriam în tihnă când brusc mi-a bătut în geam
O aripă de un argint suprauman.
Era târziu, spre dimineațã,
Și m-am speriat de m-am albit la fațã.
Am tot analizat-o nemișcatã
Prin umbra verde de perdea pătatã.
Nu se mișca. M-am aplecat s-o văd mai clar
Și am zărit întreaga siluetă de cleștar.
Am aprins apoi rapid ca un copil lumina
Și s-a ascuns in ceață figurina.
Iar când am stins din nou a apărut și ea,
Tot nemișcată și-albă. Mã privea.
Doi ochi rotunzi, plecați în perfecțiune
Se-uitau la mine prin perdea ca prin minune,
Iar eu simțeam prezența nefirească
A unui suflet ce venise să-mi vorbeascã.
Dar eram înghețață și uimită
Și am fugit lăsând-o nerostită,
Tânjind sã mã întorc pentru-o clipitã,
Sã-mi spunã cã-n sfârșit e fericită.
Posted on by Akasha

Scrisoare lui Putin

Soare și pace-n România, dar dincolo de munți
Printre ruine prăfuite, de-un an deja sudori pe frunți,
Copii cu arme-n spate, familii cu bagaje luate, 
Morminte-adânci și reci de ruși și ucrainieni săpate
Cruci prea devreme împlântate-n lacrimi reci și rugăciuni fierbinți,
Se merge la serviciu pintre pietre, 
a Europei șoapte, lacrimi de sfinți,
se plânge și strigă și se strânge din dinți, 
Se luptă tineri pentru ce-i al lor, 
se luptă încă-n ruga noastră și a lor părinți.

În epoca păcii și-a grandioasei Europe unite,  
după atâtea războaie, eforturi, după atâtea izbânde,
După atâta progres, după atâta deces,
Dup-atâta diplomație și atâta succes,
un tiran zdruncină pacea
Întregului glob pământesc.

De ce nu-ți ajunge? Pământul vostru-i a vost’
Iar granițele noastre-s create cu pace și rost,
Iar țările noastre vechi comunică și se-ajută frumos.

Într-un context ca acesta puteam să creștem cu toții-mpreună…
Ne-am străduit atâta să creăm o lume mai bună,
Să ne depășim strămoșii, să-nălțăm conștiința globală,
Să ne creștem copiii-n iubire și în pace mondială…

Eram aproape de reușită și de bunăstare comună,
Națiuni altă dată-n cuțite acum se țineau strâns de mână,
Pân-ai început să ceri cu armate și foc ceea ce nu-ți aparține.
Dar luptă-ai noștri pân’ la sânge, pentru familie și bine,
Și vor lupta mai departe, pentru ei, pentru ai lor, pentru mine.

Și îi susținem cu toții, cu arme și pâine, 
Cu rugăciuni ca-ntre frați, cu lumină, iubire,
La nevoie cu bombe și-armate dacă trebuie să venim peste tine,
Până vezi că totu-n viață se plătește iar pământul nu-nseamnă nimic
Dacă e obținut prin lacrimi și sânge, 
Prin pierderi, constrângeri… 
Până-nțelegi că-ntre lideri ai rămas prost și mic.

Conștiința universală e mai înaltă și-apa noastră nu-i roșie, ci-albastră,
Și vei plăti ce-ai creat, Kharma-i rapidă și aspră,
suntem înalți și puternici și nu ne coborâm la nivel,
Să protejăm noi poporul tău dacă ție nu-ți pasă de el.
Posted on by Akasha

Adolescență

Și crești... 
Ajungi să plângi tot mai puțin și să gândești mai mult.
În loc să acționezi instinctiv, analizezi mai profund.
Ierți mai ușor, însă uiți greu,
Vrei să schimbi lumea, îl cauți pe Dumnezeu.
Ești tânăr, dar te simți bătrân și totuși mic,
Printre oameni schimbători, ciudați, pentru care nu mai contează nimic.
Ajungi să te gândești unde să stai și de unde să pleci,
Te-ntrebi cum o s-ajungi întreaga viață s-o petreci.
Nu știi de unde să-ncepi și totuși nu ai stare,
Ai vrea să te ridici acum și-aici, s-arăți cât ești de mare,
Crezi că știi totul și totuși conștientizezi
Câte lucruri îți scapă. Te mulțumești să visezi.
Rememorezi ani, zile și momente care
Păreau atât de grele, de apăsătoare...
Erai altcineva atunci, pare ciudat.
Te-ntrebi dacă peste ani vei spune iar despre acum că te-ai schimbat.
Timpul trece mai repede și deși îți e dor,
Parcă totul e departe-acum și-amintirile nu dor,
Te-nchizi în lumea ta, în siguranță, izolat,
Deși în fiecare zi joci ipocritul rol de adaptat.
Îți vezi profesorii, amicii și părinții
C-un ochi mai critic, selectiv, un ochi al minții,
Păstrezi mereu în suflet gânduri nerostite,
Idei neformulate, țeluri netrăite
Și speri ca viața să îți dea o șansă
Cât de curând, până mai este o speranță,
Până când focul nu se stinge,
Până mai ai puterea de-a învinge.
Posted on by Akasha

Twin Flame

Dacă vreodată ne pierdem, să nu uiți de săruturi și șoapte,
de fantezii și atingeri și discuții în noapte,
de stelele noastre în privirea-ți de lapte,
sau că unul fără altul suntem doar... Jumătate.

Deci să vii să mă cauți; să mă iei înapoi,
să ne-mpăcăm totdeauna cum am zis calzi și goi,
să nu uiți c-am promis că luptăm mereu pentru noi,
c-o să creștem, creăm și că nu suntem doi.

Nu ar fi nimeni ca Tine și nimeni ca Mine,
ar fi o viață petrecută-n regret și suspine,
în căutări infinite, dureri, serpentine,
s-ar rupe Cerul și Calea, s-ar stinge Semnele vaste,
s-ar schimba viitorul și-ar plânge astrele noastre.

Să nu mă lași și de uit că doar împreună putem
să creștem, să simțim ce am venit să creăm,
să ne-mplinim misiunea ce-am ales-o-mpreună,
realizarea Dragostei abolute într-o lume nebună.
Posted on by Akasha

Spring

A venit primăvara, ai venit și Tu.
Cu ochi galbeni și triști, 
Cu mâini puternice și pline,
De iubire, de dor, 
de bine, 
de mine.

Dezghețată treptat, îmbobocind ca-ntr-un mai,
Privesc în tine curioasă, 
Te vindec în cântec de nai.

Trezit lângă mine, trezită de tine,
De ochii tăi galbeni și vals de destine,
Povestea noastră-ncepută-n a lui Iisus înviere,
-mi arată că poate să fie
Doar lapte și miere.

Ca bărbații-ăia vechi, în uniforme frumoase,
Cu maniere, blândețe, cu iubire și clasă,
Mai sunt de găsit, cam rar dar cam buni,
Că-s de gasit în ochi verzi și-n miros de căpșuni.
Posted on by Akasha

Capitularea

Te iert, iartă-te și tu și lasă
Trecutul jos că ai ajuns Acasă.
Ești în Prezent, acum ești în Lumină,
Fără-ntuneric, dor sau vină,
Fără dureri, necazuri și tristeți,
Mai ai atâtea dimineți..
Cu ceai, copii, nepoți, iubire și speranță.
Bine-ai venit Acasă într-o Nouă viață.
Bine-ai venit la noi, bine te-am cunoscut,
Mai bun, puternic, renăscut,
Liber. Iubit. Înconjurat
De aripi de Arhangheli și copii,
Mai mândra nici n-aș putea fi.
Și când ți-e greu, căci îți va fi...
Vreau să vezi iar durerea mea
Și să vizualizezi iar întunericul,
Singurătatea, boala, jegul
Și mâinile-ți legate-n neputința unui corp distrus,
Vreau să alegi Credința și să mergi în Sus,
Să te ții de noi, de mine și de Dumnezeu,
Să știi că-n ochii mei ești un Erou.