na spune tu, cata iubire… abia mai pot calca de ea prin casa, in drum spre cafetiera, dimineata.

stiam ca am creat ceva rar noi doi,

dar acum, ca am ramas singura cu ea, pare si mai multa, si mai surprinzatoare.

imi lasa sertarele deschise dupa ce imi iau o lingurinta pentru ceai,

cum o faceai tu. ca da pe afara.

da pe afara din casa, din mine, din ochi verzi care incearca sa se machieze, 

da pe afara peste tot, de trebuie sa tot deschid geamurile si sa inchid inima, sa nu ma inunde si inghita.

mi-ai lasat-o in grija, stiu. dar era mai usor de purtat in doi.

nimeni nu intelege ce-i asta, oricum. nici cata ii. noroc ca mi-am luat apartamentul langa dealul asta, sa ma mai ajute el.

nimeni nu intelege ce-i asta, oricum. uneori, nici macar eu. poate tu, acum, ca ai aflat mai multe. poate imi mai spui si mie.

dar nimeni n-o sa inteleaga ce am creat noi, oricum.

noi doi… nu eram nimic, nici nu conta ce eram - despartiti, impreuna, aici, acolo, in Romania, Germania, la Budapesta, prieteni, colegi, iubiti, casual, exclusive, sau nu, vorbind zilnic sau intr-o pauza de reflectie si solitudine.

noi eram toate astea si mai mult. noi ne permiteam unul altuia, orice, in deplina libertate, iubire neconditionata si vesnica loialitate. noi treceam dincolo de dihotomii, limitari omenesti, programe si cutii.

noi.. am fost tot ce puteam fi.

nici nu conteaza c-am plecat, stiu ca te-am suparat pe moment, stiu ca ti-ai dorit si tu asta si nu, exact ca si mine. stiu ca te-ai gandit non-stop la mine in ianuarie, te-am simtit. mereu am simtit chemarea ta astrala, totul si toti se dadeau in laturi in fata ei. si si eu te-am chemat. stiu de ce nu ai venit, nu ai vrut sa te vad asa. stiu de ce nu am venit, ai vrut sa ma protejezi.

atat de noua a fost pt mine iubirea ta, incat nici nu mi-am dat seama ca e iubire macar.

si te-am certat. des, mult. si m-ai lasat. m-ai mai si ascultat cand vedeai ca nu mai duc schimbarea de paradigma si te-ai adaptat putin. dar mai mult m-ai influentat tu pe mine. nedescentrat in efortul de a-mi arata cum trebuie sa fie - ceva nou, ceva ce ai decis ca merit, in ciuda faptului ca nu intelegeam pe moment.

rabdator. ca si cu un copil.

m-am suparat.

inteleg acum. poate prea tarziu pentru noi, dar nu prea tarziu pentru mine, desi chiar acum, nu vad cine ar putea sa umple vreodata un gol lasat de un om atat de mare

dar mi-ai lasat asta cadou. si toata iubirea asta, de care nu mai pot incapea prin casa.

trebuie sa vin sa te vad in curand. te vad oricum, in meditatii, semne si vise.

dar trebuie sa vin sa te conduc si omagiez la inmormantarea ta.

drumul pe care l-am facut de atatea ori cu entuziasm adolescentin, cu emotii si efort din partea amandurora, acum trebuie sa-l fac singura, carand si toata iubirea asta dupa mine. va fi atat de grea… ajuta-ma si protejeaza-ma inca o data, sa nu ma imprastiu sub greutatea ei. car-o cu mine, ca ma dor genunchii de ea.

oricum, nimeni n-o sa inteleaga ce-i asta, nici eu n-am inteles la timp.

te simt, vad si iubesc in fiecare avion, fiecare apus, fiecare gest al cainelui meu, in fiecare pasare, cand ma machiez, cand ma plimb pe dealul pe care te-am adus sa-l impart cu tine si sa ti-l prezint, cand ma imbrac si dezbrac.

nimeni nu intelege toate astea, oricum, ei vad ca te-am parasit. dar eu si tu stim, ca nu te-am parasit niciodata si nici tu pe mine, nici macar acum.

vii cu mine la inmormantarea ta? nu cred ca pot sa car iubirea asta singura, e pur si simplu prea grea pt mine, prea eterica si ancestrala, creata de si pentru doua spirite imense, ca si noi.

nu stiu ce va urma pentru mine, ma simt intr-o relatie profunda cu tine inca. mi-e dor de tine in fiecare secunda si te si simt mai aproape ca oricand, in acelasi timp. sufar si iubesc, sunt cu si fara tine in acelasi timp.

si e cel mai mare lucru de simtit acum.

mult mai mare decat mine.

ma tot uit la iubirea asta ce acapareaza totul in mine si in jurul meu, ca o ceata groasa prin care trebuie sa-mi duc traiul zilele astea. si sunt atat de mandra de noi, de ce am creat. am asteptat toata viata asa ceva, am plecat de langa fiecare inainte, simtind ca ar putea exista asa ceva, asteptand, cuminte.

dar oricum, nimeni s-o sa inteleaga ce-i asta si de ce imi sunt sertarele si inima larg deschise si dau pe afara.

ma tot gandesc la ultimul lucru pe care mi l-ai spus - I hope you’re happy - si incerc sa te ascult, macar acum.

pe de o parte inteleg de ce n-ai mai vrut sa traiesti, chiar inteleg. de-aia am si reusit sa-ti respect decizia si sa nu mai trag de tine, ci sa incep in schimb sa trag de mine sa pot sa plec si sa te las sa mori, cum ai vrut tu.

e greu pe aici. chiar e greu pe aici. dar mie-mi place. mie-mi place durerea asta, imi place sa ma duc la mama sa ma imbratiseze duminica, imi place sa ma enervez la munca, sa ma uit la cer, sa aprind lumanari, iubesc muzica, poezia si oamenii. te iubesc pe tine. iubesc iubirea noastra.

imi place dealul meu, experientele colorate, primavara, apa curata, cainii, copacii, rugaciunea, corcodusele, rasaritul, cafeaua si plimbarile mele.

stiu ca le-ai vazut si iubit si tu, langa mine. si ma bucur ca am reusit sa ti-L prezint pe Tatal inainte sa pleci, ca sa-ti fie calea batatorita si inaltarea mai usoara.

dar tie nu ti-a placut pe aici. mereu am avut gusturi diferite - eu excentrica si colorata, cu capul in nori si traind fiece moment intr-o vesnica pasiune si poezie, tu centrat, impamantat ca un stejar, cu privirea vesnic incruntata, plictisita, imbatranita. si numai eu te faceam sa zambesti.

damn, zambetul tau… mereu m-a rupt in doua. imi topea toate zidurile cu farmecul lui, toate traumele, toate fricile.

noi nu ne-am potrivit deloc, dar ne-am completat perfect si aveam nevoie unul de altul. inca avem si ne ajutam, cred eu.

asta trebuia sa fie un poem.

dar a dat pe afara din iubirea asta de care abia mai pot calca prin casa.

daca nu mai iubesc niciodata asa sau nu va sti nimeni sa ma iubeasca asa sanatos, neconditionat si liber cum ai facut-o tu, o am pe asta - in dressing, prin sertare si pe deal.

m-ai invatat ca sunt un unicorn care trebuie iubit in alergarea lui pe plaja, lasat liber, sa zburde pe dealuri si iubit de la distanta, fara alterari si interventii directe, fara a incerca sa-i legi, detii sau intelegi natura.

m-ai invatat sa caut sa fiu libera si eu insami in iubire si in viata, ca nu mi-am gasit locul niciodata pentru ca sunt menita sa fiu altfel. si ca asta e magic la mine, nu gresit. 

atata am incercat sa te schimb… tu pe mine, deloc. m-ai iubit si lasat exact asa cum sunt. si, in libertatea si iubirea asta, mi-au aparut toate culorile. nu le-ai inteles, dar le-ai iubit si respectat cu drag si apreciere. si te uitai la mine ca la ceva nou, fascinant, diferit de tine, magic si frumos. mi-ai spus ca eu sunt iubire si ca n-ai mai vazut pe nimeni sa inglobeze si reprezinte iubirea in persoana. poate ca eu sunt toata iubirea asta care da pe afara prin casa.

poate eu dau pe afara peste tot, deschid sertare si ma scurg pe deal. poate pe mine trebuie sa ma cari intr-ajutor, la munca si la inmormantarea ta.

si, in mod ciudat, stiu ca o s-o faci si o sa ma ajuti, ca intotdeauna.

mi-ai mai spus ca tu daca iubesti, o faci pentru totdeauna. si simt asta. mereu ai avut cuvant, de fapt, n-am mai vazut pe nimeni sa pretuiasca cuvantul atat de mult ca si mine. am simtit din prima secunda ca vei fi cel mai important lucru ce mi s-a intamplat vreodata. am simtit din prima ca va fi pentru totdeauna. si vad ca este. doar ca n-am stiut ca pentru totdeauna va arata asa.

I hope you’re happy.