Aș vrea s-auzi tot ce n-auzi, 
Să-mi spui poeme pe sub crengi,
Și pansament ud cu lumină
Să-mi șteargă lacrimile verzi.

Eram pân' de curând zăpadă -
Strălucitoare, albă, grea,
Acum m-ascund de lumea-ntreagă,
Să nu vadă mocirla mea.

Aș vrea să-mi iei în palmă chipul
Și să-l jelești, să-l oblojești,
S-ar scurge tot precum nisipul
Între degete mari, lemnești.

Eram pân' de curând alene
De mână-n cântec printr-o viață,
Acum n-am mână, n-am nici pană
Să-mi scriu grăbit-altă prefață.

Aș vrea să-mi vezi în rădăcină
Putreziciunea și tristețea.
Să știi că eu vin din Lumină,
Dar mi-ai smuls suflul, dorul, tinerețea.

Eram pân' de curând o pară -
Verzuie, plină și zemoasă...
Acum mă iubești într-o doară,
Iar miezul meu e negru și pucioasă.

Aș vrea să-mi vezi în ochi regretul
Scurs sângeriu în pergamentul
Din plânset de femeie ce a fost iubită.
Aș vrea să știi din nou să mă faci fericită.