L’invitation a’ la valse la fine de august pe-afară,
Ce-avea să-mi umbrească de-a pururi privirea de vară,
Ce-avea să-mi lase urme-adânci pe pernă și-obraz,
Ce-avea să ne poarte în ani din agonie-n extaz.

Ce copii imaturi și colerici am fost,
Ce ani mulți înainte, apoi ce-ani grei fără rost,
Cât ieșeam mici fiind, cât dansam și beam...
Ce frumoși eram, cât credeam și visam...

Cum mă priveai pe furiș, de neatins, neavut,
Cu câtă sete nebună de copil neștiut,
Ce inimă pură și foame de noi,
Și când m-ai avut, of Doamne, ce chin peste noi! 

Câtă durere și ură, ce haos, calvar,
Cât ne-am pierdut și găsit aceiași noi, iar și iar,
Ce iubire aprinsă de pasiune și dor,
Ce împăcări pasionale, ce amor arzător...

Mă-ntreb câteodată dacă-mi va trece vreodată,
Că am impresia adesea că sunt de-a pururi tatuată
Cu sânge albastru și atingerea-avară,
Cu-acel L’invitation a’ la valse la fine de august pe-afară.