M-am înăsprit din scrum și din cenușă.
C-un strop de apă am făcut din ele o păpușă.
Cu ochii verzi și fruntea susă,
Îmbătrânită
Și buze mici, zâmbite din pirită.
I-a căzut cândva o mână, dar mie tot îmi mai e dragă,
M-a apărat cândva săraca singură de lumea-ntreagă
Și când mi-au aruncat-o nemilos în stradă,
Am gasit-o și am lipit-o cu tine.
Mi-am spus că mă iubesc și mi-am făcut un ceai.
Mi-am spus că mă iubesc cum mă iubeai.
Cu flori și timp, atenție, mângâieri,
Mi-am spus că mă iubesc cum o făceai tu ieri.
Mi-am spus că am să cresc ca o pădure până-n zare,
Mi-am spus că am să cresc… cât tine, și mai mare!
Am să am rădăcini adânci, tulpini înalte și culoare,
Mi-am spus că am să cresc c-un pic de apă și de soare.
Pe tine te iubesc altfel — Cum frunzele iubesc Cerul, Cum păsările cântă Libertatea, Cum sunt prețuite daruri Precum familia sau sănătatea, Cum e iubită vara și-s admirate culmi, Cum ții fragil și grijuliu un bebeluș în mâini. Pe tine te iubesc cu dor, durere și înțelepciune, Cu toate lucrurile rele și cu cele bune, Cu viitor, trecut, probleme și tristeți Și te-aș alege tot pe tine De-ar fi să am mai multe vieți. Pe tine te iubesc statornic ca stejarul Și-nflăcărat mocnit și roșu-n sobă jarul. Pe tine te iubesc etern, profund și liniștit Și mulțumesc în fiecare sfântă zi că te-am găsit. Vreau să îți fiu tot ce îmi ești tu mie, Stâlp, strajă, cântec, Artă, poezie, Cămin și scut, putere și noroc, Lumină, Mângâiere, Apă, Foc.
Bătrân stejar, zâmbet de tată,
Iubit arhanghel…
Mi-a salvat el viața
Mult mai mult de o dată.
Cap de familie, bătrân și înțelept,
Mulțumită Ție mi-am ales bărbat cald, bun și drept.
Iartă-mă, bătrâne,
pentru necazuri, riduri și durere…
Acum că am crescut pot să-ți fiu adiere,
Alinare —
Că de-aia sunt Alina ta,
Să-ți fiu rază de aur, soarele din dreapta ta,
Ce-ți bate pe față dimineața cu blândețe,
Ce-ti mângâie fruntea de-acum și până-n sfântă bătrânețe.
Ninsoare-n miez de iulie și miros de-nmormântare. Eu iar nu pot să scriu. Pictez sperând să Te-arăți în culoare, Frumos și mare, Cald și viu. Pictez urât, stângaci, în gri și mov, De parcă n-aș mai ști picta Și foaia-mi strigă: Te rog! Te rog... Am fum în gât și flori uscate pe cearșaf. Mă simt captivă. Ieri ce-am văzut prin sticlă astăzi văd prin praf și smog. Parcă e liniște, dar lumea-ntreagă-mi strigă Te rog! Te rog...
–
Fum albastru se naște în bezna morbidă. Printre frânturi de jaluzele, o rază blândă, dar timidă. Tavanul se sprijină-n gânduri tăcute, Răni grele. Amintiri acute, Dar plăcute. Un brad etern tronează peste drum, Între ziduri de sticlă a rămas același fum. Ursul de pluș scrutează-adâncul întuneric, Pe un perete roz, un ceas puternic, Dar nemernic. Un crin bătrân se reazămă de vază. Oglinda spartă, tristă, îl veghează. Pe masă zace un stilou Și patul gol se simte azi cavou. Și fum din nou.
Putere divină,
O pasăre lină
Și-un strop de lumină.
Un picur de ploaie
Și-o coajă de măr,
O fată bălaie
C-o floare in păr.
Deschisă. Crin stropit de rouă.
Larg, alb, înalt când fulgeră și plouă.
Mă mișc ca vremea.
Nu mai sunt stabilă.
Crescând cu vremea,
Nu mai sunt copilă.
Grijă de el. — Grijă de mine și de noi…
Să fie soare! M-am urât de ploi.
Să fiu puternică-n emoția și fragilitatea mea
Să fiu puternică din nou, sa fiu a ta.
Nu mă lăsa.
Ține-mă bine, nu mai știu nici cum mă cheamă..
Nu știu ce-nseamnă
când sufletu-mi geamă.
Nu știu sa plâng, să iau săgeți direct din plin,
Nu mă descurc prin soare și sub cer senin.
M-obișnuiesc încet, eu vin de prin războaie,
Cu crucea-n spate, stropită de ploaie,
Am crescut o luptătoare, o leoaică, sunt o veterană.
Dar vreau acum să fiu soție, prietenă și mamă.
Vreau să fiu blândă, apă liniștită.
Învață-mă să fiu iubită.
Mi-e sete de tine, de scris, de aerul rece…
Închisă-n castel văd iarna cum trece.
Prin geamul murdar lumina petrece
Și iar mi-e dor de El…
Nu am mai scris de mult, îmi era teamă ce-ar ieși,
Dar acum știu că am mai scris aici
Și știu cum pot iubi.
Sunt mai bolnavă dar mai împăcată ca oricând, Îmi știu puterea fiecărui gând, Știu să mă-ncarc din ceruri prin Cuvânt, Acum învăț să trăiesc iarăși pe Pământ.
Știu stelele-astea, și pe mama o știu și și pe tine.
Și-acum învăț să mă mai știu pe mine.
Tribut celei mai iubite mame din Univers. Au trecut ani de când nu ți-am mai scris un vers, Au trecut lacrimi ce puternice ne-am șters Și-au trecut luni de când nu te-am sunat prea des.
Îmi cer iertare, scumpă mamă mică,
Că sunt prea ocupată, obosită, încurcată,
Că sunt prea egoistă sau grăbită
Să-ți spun mai des cât poți fi de iubită…
Îmi cer iertare că îți mulțumesc prea rar
Că tot ce ești și știi mi-ai dat în dar,
Că tot ce faci e numai pentru noi,
Că ne-ai ferit de ploi, de tine și de noi,
Că ne-ai crescut cam singură, cam greu,
Că prin iubirea ta L-am cunoscut pe Dumnezeu.
Akasha 